Fundația Orange

Testimoniale


Iuliana Barticel, elevă, Școala Muncelu de Sus: „Pe tablete, totul e viu, mai colorat, mai deosebit”

Iuliana Barticel, elevă, Școala Muncelu de Sus: „Pe tablete, totul e viu, mai colorat, mai deosebit”

FOTO: Profesorii noștri sunt niște profesori extraordinari, pe care ar trebui să îi aibă toată lumea, crede Iuliana-Cristiana Barticel, despre Școala Muncelu de Sus, Mogoșești-Siret, județul Iași.


Cum să descoperi latura creativă a matematicii: o lecție care nu se uită. Iuliana-Cristiana Barticel va păstra, peste timp, din gimnaziu, amintirea unei ore de matematică în stilul Digitaliada.

Digitaliada: Anul acesta, la matematică, ați avut, în premieră la matematică, lecții cu module de predare pe tablete.

Iuliana-Cristiana Barticel: Am avut, da. Noi am putut învăța mai exact, mai pe viu, mai frumos, mai colorat toată materia care era în mod normal predată la tablă, scrisă cu alb pe negru; acum e totul viu, mai colorat, mai deosebit.

Ne simțim altfel, nu e aceeași materie ca în anii trecuți. O vedem altfel, înțelegem altfel, colegii mei spuneau că e ceva ce ne place pentru că o vedem acolo, nu ne imaginăm, o vedem pe tabletă.

Mie îmi place geometria. [La exercițiile pe tabletă] îmi place că pot să întorc figura, să înțeleg fiecare punct, unde se plasează, e mai ușor să vezi planurile.

Digitaliada: Cum se îmbină româna și matematica? Faci performanță în ambele.

Iuliana-Cristiana Barticel: La română îmi place mult literatura, partea poetică, iar cu matematica pot să spun că se echilibrează, pentru că matematica este ceva exact, în timp ce literatura este ceva de moment. Îți imaginezi, scrii ceea ce simți, ceva ce vine de la tine, nu trebuie să înveți, în timp ce la matematică trebuie să știi exact ceea ce ai de făcut, trebuie să ai cunoștiințele clar însușite și bine fixate. Cele două materii se echilibrează.

Digitaliada: Ce te-a atras la aceste materii?

Iuliana-Cristiana Barticel: Mie literatura îmi place pentru că îmi place tot ceea ce este clasic, consistent, cu esență, chiar și din muzică, melodiile lente... Literatura mi se pare starea cea mai pură prin care poți să te exprimi. Iar matematica pentru mine reprezintă un mod de a echilibra imaginația cu ceva concret.

La noi în școală, profesorii pun foarte mult accent pe ceea ce știu copiii, ei depun efort ca noi să înțelegem.

Sunt foarte mulți profesori în școala noastră, în special profesorul de matematică și profesoara de română, care insistă asupra materiilor și de două-trei ori, până când noi reușim să înțelegem. Profesorii noștri sunt niște profesori extraordinari pe care ar trebui să îi aibă toată lumea.

Digitaliada: Care crezi că o să fie provocarea cea mai mare pe viitor?

Iuliana-Cristiana Barticel: Să fiu consecventă, să aleg mereu ceea ce trebuie și să nu mă plafonez niciodată, să aleg oamenii care trebuie. Prima impresie pe care le-o faci profesorilor de liceu rămâne și e importantă.  

***

Școala Gimnazială Muncelu de Sus, din comuna Mogoșești-Siret, județul Iași, este una din cele 10 școli parte din proiectul-pilot Digitaliada.