Fundația Orange

Școlile Digitaliada 2016-2017


comuna Salva, județul Bistrița-Năsăud

Școala Gimnazială „Tiberiu Morariu”

Comunitate mică, dar cu idealuri, ambiții și rezultate mari, Salva este printre puținele localități ce mai păstrează vie datina locului, implicând activ tinerii în conservarea elementelor ce oferă specificitate zonei, îmbinând tradiția cu tehnologia.

Școala Gimnazială „Tiberiu Morariu”

FOTO: Mici dar ambițioși, elevii Școlii Gimnaziale „Tiberiu Morariu Salva” au rezultate excepționale la învățătură, declarându-se încântați de noile tehnologii digitale introduse în școală.


Despre localitate

Locul de naștere al geografului român Tiberiu Morariu, comuna Salva este atestată documentar încă din secolul al XII-lea, alături de alte localități de pe văile Someșului și Sălăuței, mai tarziu fiind menționată și în scrierile ofițerului italian Antonio Cosimelli, căpitan al Regimentului al II-lea român de graniță, din Năsăud.

În prezent, Salva numără sub 3.000 de locuitori, fiind situată între Runcu Salvei și Năsăud, în nord-vestul județului Bistrița-Năsăud. 

Despre școală

În ciuda celor 180 de ani de existență, Școala Gimnazială „Tiberiu Morariu” este deschisă spre inovație, derulând în ultimii ani numeroase proiecte regionale, naționale și internaționale multidisciplinare.

Școala cuprinde ciclurile preșcolar, primar și gimnazial, înglobând în total 242 de elevi cu vârste între 3-14 ani. Se numără printre puținele unități de învățământ care nu se confruntă cu fenomenul abandonului școlar, profesorii care activează aici fiind majoritatea titulari, cu o vastă experiență profesională și metodică, fiind astfel extrem de implicați în actul educațional.

Totodată, Salva este o mică pepinieră de olimpici și elevi excelenți formați de dascălii școlii: „Suntem o școală mică, avem 79 de copii la gimnaziu și totuși, în ciuda faptului că suntem puțini, avem rezultate foarte frumoase. Anul acesta, până în prezent, avem șapte copiii olimpici la nivel județean, la limba română și la matematică. Este o tradiție la noi să avem olimpici încă din ciclul primar”, spune cu mândrie Floare Moldovan, profesorul de matematică și TIC. 

Școala Gimnazială din Salva în imagini

 Povestea Digitaliada

Într-o școală cu un singur laborator de informatică în care funcționau doar trei calculatoare foarte vechi, „proiectul Digitaliada a fost extrem de dorit”, după cum afirmă directorul unității de învățământ, Luminița Cuceu, pentru care tabletele și materialele digitale primite au fost o surpriză plăcută extrem de așteptată. 

Au muncit mult și au pregătit documentația necesară, iar eforturile lor au fost răsplătite prin câștigarea consursului care aduce beneficii atât elevilor cât și întregii comunități care, deși mică, se arată deschisă către nou și tehnologie.  

Din perspectiva profesorului de matematică și TIC, Floare Moldovan, orele au căpătat un licăr nou, odată cu utilizarea tabletelor Digitaliada, elevii venind cu drag la școală: „Acest proiect a adus multe plusuri la noi în școală. Se aprofundează mai ușor materia, mai ales pentru foarte mulți copiii de nivel mediu și cei mai slabi, care erau aproape irecuperabili.”

Profesor de matematică și TIC

Floare Moldovan predă matematică și informatică de aproape 28 de ani la Școala Gimnazială „Tiberiu Morariu” din comuna Salva. Absolventă a Facultății de Matematică din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași și Informatică Aplicată și Programe la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Floare Moldovan a urmat totodată numeroase cursuri de formare și perfecționare profesională în țară și în străinătate.

Cunoaște limbile franceză și engleză, fiind o persoană dinamică, cu aptitudini foarte bune de comunicare.  În 2008 și-a obținut gradul didactic I. 

Galerie video interviuri: Școala Gimnazială „Tiberiu Morariu”

Date de contact

Școala Gimnazială „Tiberiu Morariu”, comuna Salva, județul Bistrița-Năsăud

Adresa: Strada Principală, nr. 1, comuna Salva, județul Bistrița-Năsăud

Telefon/Fax: +40263361070

E-mail: scoalasalva@yahoo.com

Director: Luminița Cuceu