Fundația Orange

Școlile Digitaliada 2017-2018


Petriș, județul Bistrița-Năsăud

Școala Gimnazială Petriș

Despre cele trei sate care formează comuna Cetate din Bistrița-Năsăud se vorbește de tare demult. Societatea omenească de pe aceste meleaguri a lăsat primele semne de-a lungul comunei primitive, epoca dacică și romană și în perioada prefeudală.

Școala Gimnazială Petriș

Cu o dorință de a reuși moștenită de sute de ani, de la înaintași, sloganul Școlii din Petriș este perfect plauzibil: „Cu școala ai acces către succes!”.

Despre localitate

Despre vechimea satului Pietriș din Cetate găsim mărturii încă din perioada romană, în biserica aflată și astăzi în centrul satului.  Învățământul din localitățile comunei Cetate datează încă din 1850 și s-a desfășurat în limba germană, aceste așezări fiind locuite de populație preponderent săsească. Cu toate astea, numele satului Petriș nu este nici nemțesc, nici maghiar, cum apare în unele documente, ci este de origine latină de la „Petra”, așa cum se găsesc asemenea nume și în Dobrogea sau în alte regiuni ale țării.

Despre școală

O școală care își are rădăcinile la mijlocul anilor 1800 a învățat că dezvoltarea și modernizarea sunt cheile pentru supraviețuirea educației rurale. La sat informația nu ajunge la fel de repede ca la oraș, dar tocmai acest lucru îi motivează pe profesorii de la Petriș.

O țintă mereu prezentă în planul de dezvoltare al școlii o reprezintă creșterea gradului de informatizare a procesului de învățământ și dotarea școlii cu echipamente multimedia și soft-uri educaționale. „Considerăm oportună participarea la orice proiect care ne duce către îndeplinirea țintelor noastre de evoluție, dar și în vederea îmbunătățirii calității procesului didactic, care astfel se pliază pe nevoile elevilor zilelor noastre”, povestește Mihaela Laura Moldovan, directorul Școlii Gimnaziale Petriș.

Școala Gimnazială Petriș în imagini

Directorul școlii: o persoană care mizează, la catedră, atât pe metodele clasice de predare, cât și cele moderne. „În activitatea didactică am utilizat cu succes atât metodele și procedeele clasice de predare, cât și pe cele moderne, dar am insistat pe metode vizuale și practice, care au condus la acumularea cunoștințelor și competențelor cu un efort mai mic și într-un mod mai plăcut, pentru elevi”.

Povestea Digitaliada

La Petriș există dorință. Dorința a pus în mișcare minți luminate și mâini dibace care au construit și dotat, acum ceva timp, laboratorul de informatică. Acum, în laborator se țin cursurile opționale de TIC, dar PC-urile sunt învechite și într-o stare precară de funcționare, fără alte dotări care țin de secolul XXI – retroproiector, imprimantă etc.

În acest context, cei 137 de elevi ai Școlii Gimnaziale din Petriș, împreună cu profesorii de matematică și TIC, au hotărât să identifice acel proiect care aduce valoare adăugată procesului clasic de învățare. Au decis să se înscrie la Digitaliada pentru că profesorii de aici sunt convinși că procesul de învățare este strâns legat de utilizarea metodelor moderne, a instrumentelor digitale și a soft-urilor de specialitate.

Un alt motiv pentru care au decis să se înscrie în competiția Digitaliada au fost elevii, din ce în ce mai atrași de tehnologie. Fie că vorbim de elevii români, fie că vorbim despre cei 48 de elevi romi sau despre cei 31 de elevi cu cerințe speciale înscriși în noul an școlar, cu toții au o deschidere mai mare către studiu atunci cînd au acces la device-uri de ultimă oră.  

Prin proiectul Digitaliada, școala a primit 25 de tablete complet echipate cu aplicații digitale educative, un laptop, un videoproiector și ecran de proiecție. 

Profesorii de matematică și T.I.C.

Claudia Lupșor este profesor de matematică de la începutul anilor 2000. De patru ani este profesor și diriginte la Școala Gimnazială Petriș, iar pentru dumneaei, educația din ziua de azi înseamnă integrarea computerului în procesul de învățământ. „Pe parcursul carierei mele am fost preocupată de perfecționarea continuă a metodelor și procedeelor folosite în activitatea didactică. Am încercat să îi transform pe elevi în colaboratori apropiați și implicați în procesul de cunoaștere, astfel încât să creez o atmosferă permisivă”, povestește emoționată doamna Lupșor. Pe de altă parte, un profesor implicat își poate da foarte repede seama de nevoile care țin de evoluția tehnicii, în ceea ce îi privește pe elevii săi. „Am constatat că lecțiile digitale îi țin pe elevi la școală și îi fac să fie mai atenți la informații. Le-am adus telefonul mobil la clasă, ne-am uitat pe câteva videoclipuri cu probleme de geometrie pe Youtube, dar când le vom duce tabletele la clasă, cu siguranță nu o să mai lipsească unul de la oră!”, conchide doamna profesor. 

Pentru domnul profesor Marcel Ivan intrarea în era digitală a reprezentat momentului în care a văzut predatul de la clasă cu totul altfel. „În activitatea didactică am utilizat cu succes atât metodele și procedeele clasice de predare cât și cele moderne, dar am insistat pe metode vizuale și practice, care au condus la acumularea de către elevi a cunoștințelor și competențelor cu un efort mai mic și într-un mod mai plăcut”, povestește domnul Ivan. 

Utilizarea calculatorului și a tehnologiei în toate etapele procesului didactic este un plus extraordinar pentru elevi, iar proful de TIC a făcut tot ce i-a stat în putința pentru a aduce Digitaliada și la școala din Petriș. „Gândiți-vă că într-o eră atât de dinamică, un copil care nu a avut acces la tehnologie, în cadrul organizat al unei instituții de învâțământ, nu va ști niciodată că lucrul pe tabletă poate să însemne un venit lunar, un loc de muncă. El nu va lua în calcul un viitor job de programator, să spunem, pentru că îi este frică de tehnologie. Dar dacă de mici sunt învățați să stăpânească tehnologia, vor putea avea oricând un loc de muncă bine plătit și apreciat”, povestește profesorul de TIC. 

În plus, parcă dintr-o intuiție venită din ani de experiență la catedră, domnul Ivan conchide: „Am constatat că lecțiile digitale îi țin pe elevi la școală și îi fac să fie mai atenți la informații”.    

Galerie video interviuri: Școala Gimnazială Petriș

 

Date de contact:

Școala Gimnazială Petriș, Bistrița-Năsăud
Adresă website: www.scoalapetriscetate.info
E-mail: scgenpetris[at]yahoo[dot]com
Telefon: +40263271435
Director: Moldovan Laura Mihaela 

***

Școala Gimnazială Petriș, județul Bistrița-Năsăud, este una din cele 20 școli selectate în ediția a II-a Digitaliada.